The Cinematic Orchestra - To Build a Home

Cantari alese de pe reteaua feeder.

Noi munceşte, nu gândeşte!

„Hai sictir băi românaşilor! Că dacă tot am oprit deconspirarea foştilor securişti, vă îngropăm şi istoria recentă, ca să nu vă mai aud pliscul cum că s-au comis atrocităţi!”. Nu e o declaraţie făcută de vreun parlamentar sau judecător. Nu că nu asta ar gândi, dar n-au coaie să o spună verde în faţă....e doar transpunerea în cuvinte a unei acţiuni atât de imbecilă, încât îţi vine să construieşti nişte lagăre unde să-i torturezi pe toţi parlamentarii şi judecătorii din România.

Acţiunea de care spuneam e semnalată de „Academia Caţavencu” (culmea, nu am văzut pe nici un post de televiziune sau în vreun cotidian cu tiraj mare ştirea asta – poate am ratat-o)...Despre ce e vorba? Păi floare la ureche. Nişte oameni s-au trezit de dimineaţă şi şi-au spus: „hai să ne mai batem un pic joc de ăia de s-au bătut cu cei pe care îi pupam cu gura plină de bale în fund!”. Şi au hotărât să demoleze fosta puşcărie unde s-a desfăşurat „Experimentul Piteşti” şi să construiască în loc un bloc de locuinţe.

Excavatoarele au fost aduse, clădirea dărâmată şi săpăturile au început. În bălăngăneala tipic comunistă, excavatorul dă la un moment dat de nişte oase. Nu-i pasă şi îşi continuă mişcarea spasmodică. Nişte oameni intervin. Nu orice oameni, ci foşti deţinuţi politici ce au fost închişi în puşcăria Piteşti. Oameni ce şi-au văzut colegii de celulă torturaţi şi omorâţi. Ce au suferit şi au scris istorii. Nu îşi pot imagina că aşa ceva este posibil şi protestează oprind bălăngăneala flască a excavatorului.

Intră în scenă un procuror (Sandu Matache) care îi alungă pe foştii deţinuţi. Iar apoi face ce ştie mai bine: încalcă legea. Aşa l-au învăţat iubiţii săi conducători din umbră. Dar să nu-mi pierd ideea: întocmeşte un proces verbal care nu a fost semnat nici de un specialist criminalist, nici de un martor, conform legii pe care a învăţat-o la şcoală. Verdictul: nu sunt oseminte de omeni ucişi în bătaie de şefii procurorului, ci oseminte de vită!!! Iar actele fiind întocmite, excavatorul îşi continuă marşul spre distrugerea greţoasă a unuia dintre monumentele suferinţei omeneşti.

Eu unu’ nu mai concluzionez....las la aprecierea fiecăruia. Cert e că mai avem un pic şi probabil vom face o implozie de atâta bătaie de joc şi tupeu imbecil. Şi riscăm să dispărem.

Aceste chestiuni ne doare

Începând într-o notă mai generală, eu m-am cam săturat de ce se întâmplă în politichia asta a noastră. Şi dacă deja, de la văzul acestui termen - „politichie” (care e, de fapt, termenul „politică” spus mai cu haz ca să par inteligent) vă vine să abandonaţi această umilă postare, vă avertizez că nu e chestia aia despre care învăţaţi încă de la şcoală să vă feriţi. Ci, vrând nevrând, tot ce mişcă în ţara asta, râul, ramul (cunoscute ca: statut social, nivel de trai ş.a.m.d. – au mai mulţi corespondenţi) se raportează în mod direct la politichie – adicătelea ce fac ăi mai mari aleşi ai noştrii pentru a ne uşura trecerea superficială prin viaţă.

Dar dacă stai să priveşti, ca un biet spectator de ştiri (plus declaraţii) cu şi despre aleşi, realizezi că ai văzut tot ceea ce se întâmplă acum între retarzii noştrii guvernanţi în curtea şcolii, în clasele primare. La doza de certuri infantile dintre ei (adicătelea arătatul cu degetul, pâra, scosul limbii, scuipatul etc.) se adaugă şi o doză de nesimţire şi tupeu care duc dincolo de limitele grotescului. Mai mult (la antipodul guvernării Năstase, unde „şmenurile” se făceau cât de cât ascuns) totul se face pe faţă, cât mai public posibil şi (neapărat) cu zâmbetul pe buze (adicătelea un fel de „dacă muşchii mei vrea, ce mă interesează pe mine – omul-ce-doarme-şi-se-îmbogăţeşte-din-banii-voştrii de nemulţumirile tale?”). Exemple sunt cu duiumul. Paradoxal e că toată lumea ştie de ele, presa urlă şi sare la gâtul lor, dar ABSOLUT NIMIC nu se schimbă. Se vorbeşte aşa, bătrâneşte, o zi, două despre subiect şi gata, s-a epuizat... că deh, creierul românaşului nu poate cumula atât de multe măgării într-un interval de timp atât de scurt şi nici nu poate pune în balanţă care „doare” mai tare...aşadar se trece repede peste.

Păi nu s-a uitat extrem de repede de scandalul idiotului cu aspect porcin Vadim Tudor care (un gest mai imoral şi mai condamnabil nici că se putea) a încercat să distrugă (şi în mare măsură a şi reuşit) prima condamnare publică a comunismului, făcută de un şef de stat din fostul bloc comunist? S-a uitat repede şi s-a trecut peste subiect cu o uşurinţă remarcabilă. Iar Vadim a rămas tot acolo... nu l-a dat nimeni afară din parlament, nu l-a pus nimeni la zid... şi câte alte cele se puteau face.

S-a uitat repede şi de scandalul iscat odată cu demiterea celui mai competent ministru al Justiţiei din istoria României noastre: Monica Macovei. Povestea o ştim cu toţii (pentru cine nu o ştie): în momentul în care a început să taie în carne vie de parlamentar corupt fost turnător/activist...au încolţit-o cu o groază de rahaturi şi au demis-o. Culmea...motivele erau de nivelul grădiniţei, cearta era cretinoidă, şi nici măcar o chestiune cât de mică, care să fie plauzibilă, nu s-a strecurat în discuţiune. Pe scurt...aşa a vrut aia a lor (organ de copulaţie şi micţiune, mult mai cunoscut drept „pulă”) şi au dat curs dorinţei. Fără nici o urmă de remuşcare că au făcut un act imoral şi imbecil şi că ne-au mai dus cu câţiva ani în urmă.

Nu dau toate exemplele (pe care, dacă am sta să le analizăm, am mai începe o revoluţie) pentru că ar ieşi un volum de câteva mii de pagini.

Aşadar să revin la ceea ce mă „zgâria” când am pornit cu acest post. Nu e nimic senzaţional. (Nu sunt nici OTV-ul şi nici ProTv-ul.) E doar o nouă măgărie făcută cu un tupeu obscen de nenii ăia ce stau comod pe banii voştrii. Ei au decis, printr-un proces fantastic de interpretare a legii, că existenţa CNSAS-ului (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) este neconstituţională. Cu această hotărâre au mers la Curtea Constituţională, care (fiind compusă din foşti activişti, cu plăceri d-alea supreme: tortură, bătaie, dat în gât etc.) a susţinut desfiinţarea CNSAS-ului. Adicătelea, într-un soi de traducere: ce vă pasă vouă ce trecut negru avem noi? Ce vă pasă că am omorât şi am torturat? Ce contează că desfiinţăm singura instituţie care merită (în acest moment) să existe şi să funcţioneze? Dacă muşchii noştrii cere, facem ce vrem cu ţara asta!!!

Aşa că...de ce să plece acolo unde le e locul – puşcărie – lichele ce ne sfidează de 18 ani încoace? Mai bine şed acolo sus, făcând o groază de bani, omorând şi torturând în continuare – de data asta bunul simţ. Iar noi privim ceea ce se întâmplă ca nişte spectatori cuminţi în faţa unui circ grobian. Nu acţionăm, că nu avem ce face. Sau poate că avem! Dar din păcate, la noi termenii de „opinie publică” şi „electorat” există doar la nivel teoretic. Ca să nu mai zic de termenul „popor”. Nu se simte nici un moment existenţa acestora. Suflarea lor fierbinte în ceafa de parlamentar. Nu ies oameni în stradă, nu se face scandal. Stăm cuminţi şi ne acceptăm soarta. Ne preocupăm de alte căcaturi care, din păcate, nu mai sunt rezolvabile decât de specialişti (vezi trendul nou : „îngrijorarea faţă de mediu”). Iar ceea ce ar trebui să ne doară, doar ne gâdilă. Şi îmi dau seama că am fost dresaţi bine de cei 45 de ani de comunism! Şi suntem dresaţi în continuare de aceiaşi comunişti. Dar poate că (din cauză că nu existăm ca „popor”) suntem prea ignoranţi să ne dăm seama! Şi, la rândul nostru, ne batem joc de munca şi de suferinţele unor oameni care şi-au dat seama de unele chestii: Monica Lovinescu, Eginald Schlattner, Adriana Georgescu şi mulţi alţii (unii chiar rămaşi anonimi).