Buddy Guy - Sweet Home Chicago

Tot ce-i mai bun in muzica, adunati pe o scena....contraindicatie: a nu se asculta daca incercati sa va lasati de "catharsis".:-))

Reîntoarcerea la clasici - The Band

Piesa se numeşte "The Weight"...şi e din filmul-concert "The last waltz", de Martin Scorsese...căutaţi filmul..încă se mai găseşte piratat :-)...şi ca să parafrazez un utilizator de pe youtube: "music the way it was ment to be played".

A "tag-ui" sau a nu "tag-ui" (fără diacritice) - experiment internautic

Am verificat, din vinovată curiozitate, pe Sitemeter să văd ce căutări au dus la blogul meu. Şi două „search-uri” m-au suprins foarte plăcut: 1. „Eleva Raluca filmata sub fusta” şi 2. „Virgil Tudor Pitesti”. Aşadar Google-ul, cu ale sale key words (sau mai mişto: tag-uri), mi-a adus cititori (dacă au citit ceva, le mulţumesc) cu preocupări mai lumeşti. Sincer, nu o cunosc pe eleva Raluca şi nici pe Virgil Tudor din Piteşti. Dacă eleva Raluca a fost filmată sub fustă fără consimţământul ei o rog să îi ierte pe regizorii amatori, că deh...e anotimpul ăla al iertării, cum bine ne învaţă Şeful ăl mai mare al iernii (care iarnă de iarnă renaşte în România, din cenuşa-i stabilită în Canada): Ştefan Hruşcă (câţi vizitatori o să îmi atragă numele ăsta....poate îmi vin şi niscaiva contracte de publicitate). Iar Virgil Tudor din Piteşti îmi sună a cântăreţ de manele (tag) – iar dacă nu e îmi cer iertare de la distinsul domn din Piteşti.

Pentru viitoare search-uri, ce vor duce spre blogul acesta (care nu se ocupă şi nu se va ocupa cu eleve şi manelişti) am să introduc câteva cuvinte total întâmplătoare şi fără legătură: fetiţe perverse (tag) citindu-l pe Kant, silicoanele (tag) şi Heidegger, minora goală (tag) faţă în faţă cu Derrida, fetiţa violată (tag) din cauza lui Proust, românce goale (tag) ascultând Tom Waits, Adrian Copilul de Aur (tag) (oare şi Minune?) fanul lui Godard (nu mai ştiu nume de manelişti...mă rezum la cei care caută perversiuni - tag)....hai că mai dau unul să fiu sigur: Elena Udrea goală (tag) îşi scrie memoriile....

Vă urez lectură plăcută!:-)

"Interview" a la Buscemi

„Remake-ul” se poartă, „remake-ul” se face, până şi cuvântul „remake” e arhi-uzitat. Câteodată iese o ciorbă stricată de care nu te poţi atinge fără scârbă şi revoltă, câteodată (cum e cazul şi aici) iese ceva mai bun ca originalul „remake-uit”.

Intră în scenă Steve Buscemi, actor-regizor ignorat de unii, îmbrăţişat de alţii (Tarantino, Fraţii Cohen etc.). În „Interview” îl găsim în dublu-rol: regizor (la al treilea sau al patrulea titlu, nu mai ţin minte) şi actor (la filmul cu numărul x....). Şi ambele roluri îi ies impecabil. În primul rând că reuşeşte o regie curată, fără inserţii foarte digitalizate, trecându-te printr-o sumedenie de stări doar din mişcările camerei de filmat şi din dialog (aici a şi scenarizat) şi mizând foarte mult pe imagine. Iar în al doilea rând (ca actor), Buscemi joacă extrem de bine (nu îndrăznesc să spun cel mai bun rol al său, deoarece are atât de multe filme bune).

Story-ul: o oră şi jumătate de devorare reciprocă. Jurnalistul Pierre Peders este trimis să-i ia un interviu celebrei actriţe de „soap operas” Katya. Alegerea personajului feminin a fost mai mult decât inspirată: Sienna Miller (ignorată ca actriţă pe nedrept şi identificată uşor din cauza scandalurilor – şi din acest punct de vedere cât de asemănătoare cu personajul din „Interview”) joacă excepţional! Scena (pot spune fără remuşcări: scena bătăliei)– apartamentul Katyei....acolo unde cei doi se confruntă până la limita absurdului, se transformă, se „amestecă” unul cu celălalt ş.a.m.d.......totul rezultând într-o luptă din care doar unul poate ieşi câştigător. Pentru că doar două „arme” sunt acceptate (pe care ambii le folosesc extrem de abil): minciuna şi schimbul neîncetat de măşti.....

Mai avem şi o ciocnire a două meserii: cea de jurnalist însetat de a afla secrete „picante” şi cea de actor, mult prea trecut prin asemenea situaţii, pentru a mai fi surprins de ceva. Iar, treptat (şi tensionat), vânătorul e pus la zid de propria-i victimă, fără să realizeze nici o secundă acest fapt. Iar tensiunea dialogului (o tensiune diafană, pe care o simţi doar la final pulsându-ţi în tâmple) te face să nu mai înţelegi cine pe cine. Şi asta îi dă un deliciu cinematografic aproape narcotizant.

Deşi este un remake, „Interview” este şi un film-omagiu. Un omagiu adus lui Theo Van Gogh (regizorul filmului remake-uit, ucis de un fundamentalist arab) – prin inserţii delicate: o fotografie cu el, o maşină pe care scrie „van Gogh movers”, un băiat care se numeşte Theodore, dar prietenii îi spun Theo – dar şi un omagiu adus cinema-ului, acel cinema cald, sincer, inteligent.

Iar tocmai asta e plăcerea pe care ţi-o lasă “Interview”-ul lui Buscemi: că ai văzut un film inteligent, de la care ai ieşit simţind că încă se mai poate face Cinema. De văzut şi re-văzut!

Recomandare

Recomand tare "La Blogotheque"
Un experiment muzical, unde se iau banduri şi se "aruncă" pe străzile Parisului, unde se improvizează delicios. Vizitaţi sit-ul şi alegeţi din cele 78 de improvizaţii and counting. Enjoy....că eu aşa fac!:-))

Tânăr absolvent de medicină + şpagă = love

Hipocrate a fost un biet muritor, ce se minţea (şi continuă să-i mintă şi pe alţii printr-o continuă renaştere) cu nişte mici prostioare: competenţă, morală, etică sau mai ştiu eu ce alte asemenea idioţenii.

Îi doresc renumitului medic grec să se întrupeze la noi în ţară, să vadă şi el ce înseamnă să fi înconjurat de adevărate principii şi concepte. Să vadă că viaţa are un preţ, nu cum ne tot umplu capul filosofii şi scrierile alea idioate intitulate „Filocalia”.

Iar dacă eşti la finalul a şase ani de facultate de medicină (şi arunc aici un exemplu total irelevant – dacă nu ar fi adevărat – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara) să pui un preţ pe viaţa oamenilor e foarte uşor. Deşi ţi-a fost uşor de la începutul facultăţii, când ai aflat de la studenţii mai mari cât costă un examen şi cât te costă să devii un medic incompetent care măcelăreşte oameni pe masa de operaţie sau diagnostichează greşit. Dar acum, la final, e Marele Test. Examenul intitulat „Examenul de rezidenţiat”. (pentru studenţii obişnuiţi cu alintul: „Rezi”). În urma punctajului obţinut la acest examen, eşti târât (la propriu) într-una din nenumăratele ramuri ale medicinei.

Dar acum să spunem că n-ai pile pe la minister să afli una, alta înainte de examinare sau nu eşti fiu/fiică de ministru sau cadru medical. Şi ai învăţat ca prostul/proasta în cei şase ani cât durează facultatea. Şi uite că nu ai luat examenul sau nu ai intrat la specializarea dorită de tine (nu din cauza rezultatelor, ci deoarece locurile s-au redistribuit imediat după examen şi nu înainte, astfel încât specializările alea mai puternice şi mai bănoase – a se citi: unde se primeşte mai multă şpagă – să ajungă unde „trebuie”).....Păi...hai că vă învăţ eu...ai două şanse:

Strângi din dinţi şi de la firma părinţilor 30.000 de euroi şi te-ai aranjat de o specializare mişto.

Sau

Apelezi la acelaşi strâns din dinţi şi de la firma părinţilor (încă nu ştiu suma exactă pentru următorul pas, dar promit să o aflu) şi plasezi suma (îi spun simplu „suma epsilon” până la alte informaţii) epsilon la un decan sau profesor cu intrări multe şi devii preparator. Iar conform legislaţiei abrogată de ministrul Eugen Nicolaescu (da...Zeul suprem al medicinei din România, ăla de stabileşte cât costă viaţa, ca să nu avem inflaţie)...orice preparator, devine automat medic, fără a mai susţine examenul de rezidenţiat.

Aşadar să devii ucigaş cu acte în regulă în România nu e aşa mare brânză (de aia feta – ador cuvântul ăsta şi nu pot renunţa la el). Doar trebuie să apelezi la nişte procedee, pe care medicul a la grec Hipocrate le-a ignorat (hipocritul) cum ar fi: nepotismul, şpaga şi ilegalitatea. Şi ai şanse mari să ajungi pe la ştiri că ai născut un copil cu malformaţii multiple (sau măcar cum spuneau soldaţii americani din timpul războilui mondial: FUBAR = Fucked Up Beyond Any Recognition) din cauza incompetenţei tale...că doar aşa te-au învăţat la şcoală....nu?

Dar că tot suntem în toiul sărbătorilor nu o să fiu rău cu voi, dragi viitori medici. Şi vreau să vă fac o urare....cu toată căldura şi admiraţia pentru viitoarele rezultate şi pentru viitoarele scandaluri muşamalizate din banii pe care o să-i primiţi (şpagă) ca să vă faceţi meseria, pentru care mai luaţi şi salar, vă doresc, ceea ce sper să simţiţi şi pe pielea şi pe organele voastre: Să hăcuiţi bine!

Carla Bruni - Raphael

Un cântecel ce mi-a trezit bucurii de mult uitate. Mersi Raluca...:-)

Notă "elodiană"

Aduc o completare umilă la "Cuvântarea credinciosului elodian"
Recunosc cu pocăinţă că până în noaptea asta nu am vizitat sit-ul menţionat în postul de mai sus. Azi am intrat cu o curiozitate vinovată şi......suprins (pe de o parte sălăşuia în mine un simţămâmt a prioric că asta mi se va revela) descopăr că "Enigma Elodiei" (mă văd nevoit să repet: Nu râdeţi!!!!!) este, de fapt, Secţiune a portalului protv.ro. Deci, finalmente, ştirile de la ora 5 şi-au găsit naşul.....Elodia bate ştirile la fel cum Viaţa bate filmul.....Sunt extrem de curios cu se mai afişează protviştii (mie îmi place să le spun "Violatorii sentimentali" sau "Vânătorii de rating prin apel la procedeul alegoric-uman numit moarte") după ce Elodia le-a răpit singurul aspect aducător de rating. Că dacă sanctificarea prin moarte mediatizată e atât de apăsătoare în acest caz, atunci de ce nu apar şi situri "Enigma femeii dintr-un sat din judeţul Vaslui, violată şi ucisă cu bestialitate de soţul său, aflat sub influenţa alcoolului" sau "Enigma fetiţei de 12 ani din localitatea Băicoi, răpită şi supusă la torturi inumane de un băiat de 17 ani"? Elodia să mă ierte!

Unkle - Rabbit in your Headlights

Unul dintre clipurile mele "de suflet"...place tare si inca un pic:-)

Fantasmagorie

De ani de zile folosea internetul pentru „a trăi”. Cumpăra online, vedea filme online, asculta muzică online, discuta cu aprindere online, făcea sex online.......se fiinţa şi îşi justifica existenţa online. Atingerea pielii, mirosul parfumului, ochii ce lucesc jucăuş atunci când îţi susţii o idee....toate le uitase de multă vreme, dacă le cunoscuse vreodată. Deşi de multe ori, când ceea ce comanda îi era adus acasă, avea contact direct cu oamenii, îl cuprindeau atacuri de panică, buzele i se umflau şi pulsul îi creştea alarmant. Pentru el oamenii erau ireali, o încrengătură de fire desprinse din ecranul calculatorului, suferind o tranformare din bidimensional în „monstruosul” tridimensional. Şi asta îl speria de moarte. Nu că ar fi fost în stare să perceapă conceptul de moarte.

Google search: moarte – „procesul de continuare a existenţei în paradisul unei pagini de internet, construită de utilizator”. Credea asta cu o tărie de neclintit. De asemena, durerea era ceva exterior (nu o percepea propriuzis, ci o simţea ca pe un ezoterism), un test din partea Zeului cibernetic. Avea coloana distrusă de ani de zile, dar refuza să se ducă la spital. Căuta neîncetat remedii pe internet, aplicându-le sistematic, cu efecte dezastruoase.

În seara aceea vizita un sit cu prostituate. Era în momentul de disociere totală, când mica sa garsonieră se dizolvase şi el păşea ca un rege pe ţinutul virtual. Îşi introduse numele şi adresa (considera acest fapt un secret bine tăinuit şi se simţea unic în demersul lui de a trece la pasul următor) şi selecta prin sutele de imagini. Alese o fată din oraşul lui şi apăsă cu mouse-ul pe butonul (cât de lucios şi de falic simţea acel buton) care spunea: „plasează comanda”. Aşteptă preţ de câteva minute şi pe ecran îi apăru: „În câteva momente veţi simţi Paradisul”. Ca o mână invizibilă, soneria îl smulse din reveria paradisiacă. Cu inima pe punctul de a-i ceda, deschise uşa. Teroarea care îl apucă e dincolo de orice descriere. Cel mai groaznic coşmar al său prinsese viaţă. Prostituata se târî afară din ecran şi se întrupă într-o încrengătură de fire tridimensională. Cu o eleganţă diafană ea se apropie uşor şi îi sărută buzele umflate. Parfumul ei îl îmbrăţişă şi îl mângâie fin. Atingerea buzelor, cel mai dulce drog pe care îl gustase vreodată. Închise ochii şi mii de gânduri şi amintiri i se downloadară în creierul flasc. Îşi aminti tot.....îşi aminti de soţie, de copil, de prieteni, de fetele cu care umblase mulţi ani înainte de a se căsători, de mama care plângea încontinuu, de tatăl care îl bătea cu animalitate....îşi aminti cine era.

Trânti uşa şi durerile de spate îl doborâră. Mergând în patru labe, ca un animal de pradă, reuşi să ajungă la fotoliul decolorat din care atârnau fâşii de tapiţerie. Se puse în faţa calculatorului şi, cu mâini tremurânde, intră pe tărâmul virtual creat de el. Ştia că e unica soluţie şi altceva nu putea găsi. Scoase din sertarul biroului vechiul său revolver „Ruger SR9” şi îl armă. Ştia de la mult mai avansaţii utilizatori de internet că dacă îşi va focaliza întreaga fiinţă pe ecranul monitorului în momentul în care va muri, îşi va găsi desăvârşirea in lumea virtuală. Îşi fixă privirea pe milioanele de pixeli şi, lăcrimând de atâta concentrare îşi puse arma la tâmplă. Apăsă trăgaciul......glonţul traversă craniul distrugând tot ce întâlnea în goana sa.....apoi ieşi prin cealaltă parte a capului, provocând o erupţie de sânge şi materie cenuşie, oprindu-se, cu o explozie mult prea estetică, în monitor.

Cu puţina viaţă ce îi rămase reuşi să se panicheze din nou. Paradisul dispăru, monitorul era distrus, iar tot ce putea simţi era parfumul prostituatei ce îşi făcuse culcuş la el în nări. Şi plutind în aerul parfumat ce îl inspira........atunci, în momentul morţii, se simţi mai viu ca niciodată.

Cuvântarea credinciosului "elodian"

O voi credincioşi ce aveţi certitudinea unei vieţi de apoi.....o voi sceptici şi atei ce credeţi că moartea e finalitatea absolută...o voi adepţi ai metepsihozei aşteptând cu înfrigurare să vedeţi ce surprize vă rezervă „purificarea”.....ce ştiţi voi toţi? Viaţa continuă pe pământ. Mai mult, viaţa continuă în România. Şi nu oricum....ci cu rating mare. Cu surle şi trâmbiţe, cu ilegalităţi şi neruşinări. Ah...aţi ghicit. E vorba de Elodia, cea ce dăinuieşte veşnic în sufletele românilor şi dormitorul de la OTV. Oriunde întorci capul, aşteaptă-te să o vezi pe Elodia. Şi să nu crezi că e un banal caz de “bântuire”. Nu. Nici vorbă. E o simbioză perfectă între suflet şi materialitate. E “the romanian dream”. Să îţi câştigi notorietatea în inimile oamenilor. Cei care îi duşmănesc soţul şi îi compun cântece Ei.

Probabil ca alde Jung ar avea mult de studiat de pe urma “Cazului Elodia”. Niciodată nu am asistat la o asemenea psihoză colectivă. Culmea, pornită de la o televiziune înjurată de toată lumea: OTV. (faza incipientă nu am prins-o dar probabil îşi are rădăcinile la “Ştirile de la ora 5” – acea emisiune cu rol de guru pentru românii intrigaţi de bârfă şi extaziaţi să işi spioneze vecinii). Şi nu ridica din sprâncene. Să nu-mi spui că n-ai pomenit niciodată numele Ei. Ori plasat într-un context ironic sau într-o glumă (blasfemie!), ori într-o discuţie pur informativă.

Într-un excelent post, Iulian Tănase remarca: “La trei luni de la misterioasa ei dispariţie, Elodia a devenit un veritabil brand de ţară.” Ne identificăm cu “drama” ei până la suferinţă. Azi mâine o să avem căni Elodia, geanta Elodia (de purtat la înmormântări), păpuşa Elodia (în mai multe variante: vie, moartă şi dispărută) cu opţiunea de a alege păpuşa vorbitoare cu textul: “Vă mulţumesc că aţi fost lângă mine!”, sau “Moarte lui Cioacă!”(pentru voi ăia profanii – Cioacă e fostul soţ, presupusul ucigaş – CRIMINALULE!).

Dar Elodia e moartă? Grea întrebare. Probabil doar un răspuns ambiguu e potrivit aici: Elodia e o făptură mesianică. Se înfruptă din viaţa pe care i-o dăm. Exact ca iepuraşul din reclamele Energizer, Ea îşi trage energia din populaţia elodiană (tot Iulian Tănase). Iar mai nou, e făptură cibernetică: s-a “întrupat” în site-ul www.enigmaelodiei.ro (dacă aveţi ceva de râs înseamnă că ţineţi cu Cioacă). Acolo, elodienii îşi etalează veleităţile scriitoriceşti şi fac scenarii cu privire la soarta elodiei (vai, iertare si pocăinţă: Elodiei cu majusculă de aia mare!) Şi fiţi atenţi, aveţi şansa ca proiectul vostru să fie câştigător şi să fie ecranizat.(notă: site-ul are un flux de 20.000 de vizitatori unici!) Nu pierdeţi această ocazie de a participa la desăvârşirea sufletului Elodiei, şi Ea vă va mântui. Iar voi ăia ce nu sunteţi interesaţi de soarta Elodiei….să muriţi în Iadul lui Cioacă. Elodia să mă ierte!

La final….aş vrea să mă rog la Elodia să ne scape de politicienii corupţi, să schimbe sistemul de învăţământ, să distrugă nepotismul şi şpaga….şi…..să îmi facă rost de nişte bani pentru Macbookul ăla (îl ştie Ea). Şi pentru OTV…Elodia să fie cu voi buni elodieni ce sunteţi! Vă mulţumesc.

Happy happy fish

Am dat peste un site excelent: www.happyfish.ro
Un soi de televizune "alternativă", menţinută cu un amatorism delicios. Despre altfel de lucruri în altfel de emisiuni. Recomand tare.

"Poveste despre parlamentari şi miniştri" sau "De ce să emigrăm"

Sunt agent Icsulescu...permiteţi să raportez: În data de 16 decembrie anul în curs de desfăşurare, cetăţeanul Orban Ludovic, de profesiune ministru al transporturilor, a fost implicat într-un accident de circulaţie cu al său autovehicul Audi A6, purtând ostentativ numărul de înmatriculare B 108825. În urma coliziunii un alt autovehicul îmbrăcat în brandul Matiz a fost avariat, şi o persoană a fost accidentată. Am încheiat raportul…Agent Icsulescu.

Dincolo de incoerenţa agentului Icsulescu de mai sus, accidentul în sine chiar s-a petrecut. Apărută iniţial pe un blog, ştirea a provocat o explozie în mass-media românească. M-am uitat buimăcit la „Realitatea” şi mi se părea că vizionez un adevărat action-movie, cu iz de thriller hollywoodian. Ministrul a plecat de la locul accidentului, din accident ba rezultase o victimă, ba erau doar avarieri uşoare, familia victimei (că până la urmă a fost o victimă) a fost mituită şi redusă la tăcere, poliţia a luat plăcuţele de înmatriculare ale ministrului astfel încât accidentul să nu îl implice etc. Muşamalizarea s-a făcut ca la carte. Orban şi-a luat tălpăşiţa de la locul accidentului, ducând victima cu el. Poliţia anunţată, a făcut ca totul să fie ceva minor. Şi cum ne-am obişnuit pe la noi prin ţărişoară, totul s-a petrecut la nivel mult mai înalt. Şi asta o poţi deduce uşor din declaraţiile unui agent de poliţie (care a dorit să-şi păstreze anonimatul) care le spunea celor de la „Realitatea”: „Pe lângă că ne pun să lucrăm 24 de ore, ne mai pun să şi minţim”.

Victima (o elevă minoră) a fost dusă la spital şi internată la ora 15:59, cu diagnosticul de „traumatism la unul dintre braţe”. Până aici totul bine. Dar niciunde nu s-a specificat că victima a fost implicată într-un accident rutier. Iar familia, culmea, nu vrea să depună nici o plângere. Păi băi părinţi inconştienţi, cât valorează fiica voastră? Că poate există undeva un traficant de carne vie care e gata să ofere mai mult ca „demnitarii” cu care vă iubiţi. Şi duce şi ea o viaţă normală, cu bătăi şi violuri.

Normal că toată lumea a sărit la gâtul lui Orban. Foarte bine. Ar merita puşcărie grea, îmbrăcat într-o fustiţă şi cuplat cu un „malac” ce n-a mai văzut viaţa de dincolo de zidurile celulei de 30 de ani. Dar pe lângă Orban, ar fi bine să mai fie linşaţi niscaiva doctori, poliţişti, parlamentari, părinţii fetei ş.a.m.d. Pentru că nu a făcut totul singur. Să îl mâncăm de viu, dar să nu îi ignorăm pe ceilalţi.

Declaraţiile ministrului îţi dădeau impresia că trăieşti o comedie absurd-grotescă: „Singura victimă sunt eu, deoarece sunt supus unui linşaj mediatic”. Domnule ministru...sau băi ministre....ai merita mult mai mult decât un „banal” linşaj mediatic.

Dar ăştia ne sunt aleşii. Şi dragi nostalgici după vremurile comuniste, nu-i aşa că vă plac? Păi normal că vă plac. Şi ce dor vă e de un Năstase sau de un Iliescu să vă fure. Nu că acum nu se fură la fel de mult. Dar măcar acum se face pe faţă şi sub acoperirea legii. Şi nu te mai enervezi decât când stai la o coadă sau realizezi că din salariul tău nu îţi permiţi o ieşire la munte. Dar treci pe stradă pe lângă parlamentari ce au 8000 de Ron bani pentru cazare, deşi deţin apartamente. Şi atunci ce tot dai din gură băi Tăricene, că avem prea multă forţă de muncă ce pleacă prin alte ţări!? Sau poate că sunt fraieri că ratează şansa la o viaţă palpitantă şi la o desăvârşire sufletească prin foame şi suferinţă. Să nu vă mire dacă România va avea doar două categorii de populaţie: parlamentari şi pensionari. Probabil că aţi mai avea bătaie de cap doar cu pensiile. Dar vă descurcaţi voi cumva şi le mai trageţi din banii de înmormântare. Hai sictir băi „animalilor”!

"Shoppinghauer" virtual

De câţiva ani am intrat cu surle şi trâmbiţe într-o nouă eră....era shoppingului online (pentru cunoscători „virtual”). Ca toate fiinţele ce inhalează aerul poluat şi cugetă, românii şi-au făcut şi ei magazine virtuale. Cu tot ce-ţi pofteşte inima de consumator înrăit şi branduit (că deh!, mănânci brânză feta, nu-i aşa? – oare există o vacă sau o oaie Feta?). Recunosc (dulce vinovăţie) că am şi eu păcatele mele când vine vorba de mărci şi produse. Şi ca tot consumatorul am pornit pe cărarea shoppingului online. Şi mi-a atras atentia un Ipod. De ce Ipod? Explicaţia e anevoioasă şi oarecum subiectivă şi probabil ar genera un soi de polemică printre cei care imbrăţişează „deconectarea urbană” prin intermediul căştilor din urechi.

Printr-o căutare cu ajutorul arhi-cunoscutului Google, am dat de un site care comercializa exact produsul dorit (să-i spunem acestui site „Mediadot” – acum pentru mine Media(I)d(i)ot). Am urmat paşii (totul se face „în paşi” – valsăm ca să cumpărăm) şi mi-am „plasat comanda”. A doua zi am primit un e-mail de la o persoană de pe la firmuliţă în care, foarte amabili, îşi cereau scuze, dar vor întârzia două zile cu preluarea comenzii, deoarece au un „flux mare” de clienţi. (mori de ciudă magazin virtual „Apple”!). Am aşteptat ca un copil răzgâiat, intrând zilnic pe site şi verificând „Situaţia comezilor”. Nici o schimbare. Ca să îmi mai treacă timpul, am început să „răsfoiesc” site-ul, intrând prin labirintul de produse. Când, ca o furtună ce vine din senin, realizez că produsul comandat de mine nu mai apare pe site. Ca să nu fiu înţeles greşit – nu avea specificaţia „Produsul nu este în stoc”, ci nu mai apărea deloc. Am zis că o fi o greşeală de gestionare a site-ului. Se mai întâmplă şi la firme cu „flux mare de comenzi”.

După o săptămână primesc telefonul mult aşteptat. La capătul celălalt un reprezentant Media(I)d(i)ot. Vorbind degajat, cu relaxarea cu care tai un porc (după ce l-ai „ameţit” conform normelor europene – suntem oameni, nu porci!), îmi explică faptul că ei nu mai au produsul şi habar nu are cum de a apărut pe site. Am înghiţit în sec şi l-am luat lângă mine pe domnul „revoltat” începând să cer explicaţii. E, Don Quijote, brav temerar, cât ai avea de „lucru” în România din 2007. M-am lovit de aceleaşi răspunsuri: „Nu ştiu cum s-a întâmplat!”, „Habar n-am....” etc. Le-am mulţumit sarcastic (după un sfânt doi aruncaţi în conversaţie – să mă ierte, că n-au nici o vină) şi am pornit la drumul căutării altui produs şi altui „magazin virtual”. Iar pentru cei 2-3 cititori ai mei....fugiţi („virtual”) de „fluxul mare de comenzi” de la Media(I)d(i)ot. Iar pentru fabuloşii reprezentanţi Media(I)d(i)ot: să vă crape switchul şi placa de bază din server, amăgitori "virtuali" ce sunteţi!!!

Ghidul idiotului pentru încălcarea legii

Dacă vrei să o iei pe drumul încălcării legii, cel mai simplu ar fi să te plasezi într-o anumită conjunctură, care să îţi favorizeze această acţiune. Să-i spunem acestei conjuncturi……România. Gata? Sunteţi acolo? Bun! Acum vă deschideţi o firmă de….hai să zicem….I.T. Comercializaţi produse, asiguraţi service etc. Vă adunaţi cu prietenii şi faceţi brainstorming pentru un nume…merită micuţul “copil” un nume frumos, că aţi muncit la el. Iar după nopţi nedormite vă decideţi să o numiţi Ulgra Pro (a nu se confunda cu Ultra Pro…nici gând). După ani….firma prosperă şi la un moment dat ajungeţi să deschideţi un magazin în Carrfur (a nu se confunda cu Carrefour). Ca orice firmă care se respectă, trebuie să vă faceţi o politică internă. Da, aşa cum aţi citit prin cărţi de specialitate şi aţi văzut pe la televizor. Bun. Studiaţi şi legislaţia. Sunteţi cu ochii în ea? Aşa….acolo undeva scrie o bălărie cum că ai dreptul la o politică internă a firmei atâta timp cât nu contravine legislaţiei în vigoare…O vedeţi? Săriţi peste şi ignoraţi-o.

Suntem la magazinul dumneavoastră. Frumos aranjament, minunate produse. Vine un domn. Are nevoie de nişte memorie DDR2. Dar cumpără DDR simplu. Imbecilul! Cum de nu ştie diferenţa? Orice prost o ştie. Mai puţin vânzătorul care (legal!) ar trebui să fie în măsură să îl consilieze. Nu ştie, nu? Excelent. Aşa şi trebuie. Aţi ajuns la următorul nivel de iniţiere. Domnul pleacă acasă, iar, nu în mai puţin de 48 de ore, ci în 2-3 ore vine cu produsul înapoi pentru a fi înlocuit cu cel de care are, de fapt, nevoie. Aici vă situaţi în punctul culminant. Cum v-aţi alcătuit politica internă a firmei? Să înlocuiţi sau nu produsul adus înapoi? Să nu fie înlocuit? Felicitări. Aţi mai încălcat un punct al legii.

Să zicem că, după o vreme, un client x se revoltă (total în opoziţie cu acest ghid) pentru că nu aţi respectat legea. Ce faceţi? Îl mituiţi? Răspuns corect. X pleacă acasă şi voi vă vedeţi de treabă….Astfel aţi ajuns la sfârşitul primului capitol. Aţi luat examenul cu punctaj aproape maxim. Se mai poate lucra pe ici, pe colo….dar cu timpul veţi reuşi. Aaaa….aţi mai făcut un adaos? Păi să vedem ce….aţi promovat un simplu lucrător în funcţie de manager. A copiat la examene dar aţi închis un ochi. Bun până aici. Cum? Acum, ca şef, are birou. Şi în birou îi e foarte cald. Căldura îl moleşeşte, şi îl apucă lenea. Bun. Aşa şi trebuie. Lenos din fire, nu mai trimite pe nimeni să repare aerul condiţionat ci îl opreşte cu totul. Atmosfera la el e ca o briză în căldura verii. Angajaţii ce fac? Aaaaa….Stau cu toate hainele pe ei şi dârdâie…Se plâng? Aha…se mai plâng? Pă şi şeful ce le spune? Bun răspuns. :-)) Că şi el a stat în condiţiile alea când lucra în galeria comercială. Foarte bine. Păi cum să înveţe umilinţa altcumva!

Felicitări….v-aţi apropiat mai mult de punctajul maxim. Să vedem cum vă veţi descurca la capitolul 2, unde ne vom apropia tot mai mult de statutul de infractor…. Ne vedem data viitoare.

Notă: Întâmplările de mai sus sunt pur fabulatorii (sau poate că nu) iar orice asemănare cu realitatea este pur voită (deşi accidentală)….iar ficţiunea e un factor important în desfăşurarea acţiunii, deoarece a fost cu totul ignorată.

"Despre diletanţi şi alţi demoni"

Conform unui sondaj referitor la cât se citeşte pe la noi prin ţărişoară, a reieşit un procentaj grobian de români care nu citesc/nu au citit nici măcar o carte. În mod paradoxal, de cealaltă parte, o pletora de fotomodele şi domnişorici care pozează pentru a-şi etala formele voluptoase îşi strigă prin reviste şi la tv pasiunea lecturii. Şi nu, nu mă refer la omniprezentul Coelho, ci la titluri pompoase cum ar fi „Maestrul şi margareta” al lui Bulgakov sau Herman Hesse. E admirabilă această pseudo-promovare şi mă bucur tare că apar în conjuncturi cu rating mare asemenea titluri si nume. Se ridică însă întrebarea: ce alegem din cele două? Care ne plac mai mult? Cei care nu citesc deloc, sau cei care citesc doar pentru a-şi crea o imagine şi pentru a fi în noul „trend”, fără a pricepe mai nimic (să mă ierte domnişoricile vizate)? Sau oare chiar se citeşte, ori este doar o trâmbiţare falsă „de ochii lumii”?

Şi pentru că tot spuneam mai sus de trend, mai nou literatura (şi cultura în general) a suferit o mutaţie patologică când vine vorba de scopul practicării şi îmbrăţişării ei. Se poartă, e de bon ton, „dă bine” ş.a.m.d. Mulţi se afişează cu ea, de parcă ar fi o damă de companie, cu tot ce rezultă din acest fapt: arată a dracului de bine, iar oamenii din jur cască ochii şi aruncă priviri admirative. Nu mai este necesară o cunoaştere exhaustivă pentru a putea să te arunci într-o discuţie. Se „trăncăneşte” non-stop despre ultimele titluri ale lui Vonnegut sau ultimul film al lui Lars Von Trier. Doamne fereşte să se recunoască ca s-a râs în hohote la o comedioară „ieftină” americană. Şi astfel, corelând toate acestea, s-a născut o nouă specie, diletantul „profesionist”. Nu-i de mirare că mulţi dintre aceştia ajung să scrie pe la reviste şi, mai nou, reviste virtuale. Şi astfel perpetuarea noii specii se face (culmea) prin lectură. O lectură uşoară, care să nu-ţi strice duminica şi să nu te obosească prea tare. Avem o mulţie de diletanţi „profesionişti”, erijaţi în roluri de critici de film, cronicari de carte sau de muzică etc. (Îmi vine în minte acum o cronică demenţială, unde autoarea spunea că muzica lui P.J.Harvey este muzică de cameră). Iar cea mai bună marcă a dilentantismului „profesionist” e (după cum bine observa Radu Pavel Gheo într-un excelent articol) mirarea următoare: „Vama nu mai e ce a fost!” Şi aceasta se foloseşte indiferent de câte ştii despre Vamă şi de situaţie. Vama Veche – ultimul bastion al diletantului, unde se poate arunca cu înflăcărare în discuţii cu alţi diletanţi, strâmbând din nas când vine vorba de literatura tânără şi jubilând encomiastic când apar în discuţie un Pleşu, Liiceanu sau un Patapievici.(tripleta de aur a diletantului, în ciuda faptului că scriu al dracu de bine).

Dar, cu siguranţă, dacă nu am fi avut diletanţii „profesionişti” am fi trăit într-o distopie. Şi am fi vorbit ca intelectualii „profesionişti”, spunând în loc de Patapievici, Pata. (din nou acelaşi Radu Pavel Gheo).:-)

Thom Yorke

Also known as the voice of Radiohead.

The Tiger Lillies........... Enjoy

Info despre ei.