Iad şi comunism - Fenomenul Piteşti

Farâme şi subiectivitate, dezinformare şi relativitate – acestea ar fi câteva din caracteristicile ce stau la baza construcţiei istoriei moderne ale României. Am uitat sau nici măcar nu ne-am informat. Ceea ce frizează imbecilizarea. Dincolo de acestea, salut concretizarea unei munci excelente axată pe o direcţie (în sfârşit) REALĂ, apărută în multe volume care se găsesc în toate librăriile: seria „Memorialul durerii”, cărţile Ruxandrei Cesereanu, volumele lui Vladimir Tismăneanu, campania de „demascare” a foştilor securişti şi/sau turnători iniţiată de „Academia Caţavencu” – ar fi bine să fie învăţată pe derost – etc.....

Probabil cea mai puternică mărturie a comunismului şi a laturii sale satanico-inumane se regăseşte în genialul volum „Fenomenul Piteşti” al lui Virgil Ierunca, o carte-document înfiorătoare. Dacă încercăm o construcţie teoretică etapizată, sistemul era în felul următor: turnătoria, arestarea, puşcăria, tortura, moartea sau nebunia – sau ieşirea cu bine (sic!) şi continuarea luptei anti-comuniste.

Însă ceea ce s-a petrecut în închisoarea Piteşti, între 1949 – 1952, a atins apogeul dezumanizării şi al grotescului. Torturi interminabile, scufundări până la leşin în excremente, bătăi până la inconştienţă....etc...toate acestea puse sub titlul grobian - „proces de reeducare”. Deţinuţii erau puşi să tortureze alţi deţinuţi, era interzisă orice formă de comunicare, totul era un cerc diavolesc cu iz de moarte (deşi deţinuţii erau ţinuţi sub strictă supraveghere sa nu se sinucidă ca să poată fi torturaţi). De ce? Pentru că erau studenţi care nu s-au „aliat” regimului sau au „uneltit” împotriva lui. Şi nici nu poţi arunca vina pe torturaţii care au devenit la rândul lor călăi. Şi o să argumentez printr-un pasaj înfricoşător din volumul lui Virgil Ierunca: una din torturi era următoarea –torturaţii erau obligaţi să mănânce fecale şi, după ce vomau, li se înfunda voma în gât. „Unul dintre aceşti "botezaţi" căruia i se aplicase sistematic tortura ajunsese la un automatism care l-a ţinut vreo două luni de zile: mergea în fiecare dimineaţă şi-şi băga singur capul în hârdău, spre hazul reeducatorilor.” Şi acestea sunt doar fragmente extrem de mici din abominabilul proces.

Două nume apasă greu: generalul Nikolski, comandantul suprem al Securităţii Româneşti timp de şaisprezece ani – cel care a venit cu diavolasca idee a procesului de reeducare – şi Eugen Ţurcanu – cel care a aplicat-o. Întrebarea care pluteşte ca un fum negru şi încărcat de oameni ucişi sau schinguiţi e următoarea: câţi dintre actualii „demnitari”, oameni din conducere, vecini, cunoscuţi sau români pur şi simplu au luat parte la asemenea evenimente? Câţi au „turnat” generând astfel de chinuri?

Recomand cartea lui Virgil Ierunca pentru a primi o palmă, pentru a „vedea” (poate pentru prima dată) limpede, pentru a-ţi ridica întrebări, pentru a plânge......Recomand o lumânare aprinsă şi un o clipă de tăcere apăsătoare pentru cei ce au avut CURAJ. Şi de asemenea: e mai mult decât esenţial să ne cunoaştem istoria recentă....e necesar un proces exhaustiv al comunismului (deşi Băsescu a condamnat oficial comunismul sub huiduielile grotescului cu aspect porcin „turnător” Vadim Tudor – iar faptul că a fost turnător a pus în mişcare roata unsă a sistemului comunist– de ce nu ridică acest fapt întrebări oare?)....e necesar.......să nu uităm.....sau să învăţăm....