„Remake-ul” se poartă, „remake-ul” se face, până şi cuvântul „remake” e arhi-uzitat. Câteodată iese o ciorbă stricată de care nu te poţi atinge fără scârbă şi revoltă, câteodată (cum e cazul şi aici) iese ceva mai bun ca originalul „remake-uit”.
Intră în scenă Steve Buscemi, actor-regizor ignorat de unii, îmbrăţişat de alţii (Tarantino, Fraţii Cohen etc.). În „Interview” îl găsim în dublu-rol: regizor (la al treilea sau al patrulea titlu, nu mai ţin minte) şi actor (la filmul cu numărul x....). Şi ambele roluri îi ies impecabil. În primul rând că reuşeşte o regie curată, fără inserţii foarte digitalizate, trecându-te printr-o sumedenie de stări doar din mişcările camerei de filmat şi din dialog (aici a şi scenarizat) şi mizând foarte mult pe imagine. Iar în al doilea rând (ca actor), Buscemi joacă extrem de bine (nu îndrăznesc să spun cel mai bun rol al său, deoarece are atât de multe filme bune).
Story-ul: o oră şi jumătate de devorare reciprocă. Jurnalistul Pierre Peders este trimis să-i ia un interviu celebrei actriţe de „soap operas” Katya. Alegerea personajului feminin a fost mai mult decât inspirată: Sienna Miller (ignorată ca actriţă pe nedrept şi identificată uşor din cauza scandalurilor – şi din acest punct de vedere cât de asemănătoare cu personajul din „Interview”) joacă excepţional! Scena (pot spune fără remuşcări: scena bătăliei)– apartamentul Katyei....acolo unde cei doi se confruntă până la limita absurdului, se transformă, se „amestecă” unul cu celălalt ş.a.m.d.......totul rezultând într-o luptă din care doar unul poate ieşi câştigător. Pentru că doar două „arme” sunt acceptate (pe care ambii le folosesc extrem de abil): minciuna şi schimbul neîncetat de măşti.....
Mai avem şi o ciocnire a două meserii: cea de jurnalist însetat de a afla secrete „picante” şi cea de actor, mult prea trecut prin asemenea situaţii, pentru a mai fi surprins de ceva. Iar, treptat (şi tensionat), vânătorul e pus la zid de propria-i victimă, fără să realizeze nici o secundă acest fapt. Iar tensiunea dialogului (o tensiune diafană, pe care o simţi doar la final pulsându-ţi în tâmple) te face să nu mai înţelegi cine pe cine. Şi asta îi dă un deliciu cinematografic aproape narcotizant.
Deşi este un remake, „Interview” este şi un film-omagiu. Un omagiu adus lui Theo Van Gogh (regizorul filmului remake-uit, ucis de un fundamentalist arab) – prin inserţii delicate: o fotografie cu el, o maşină pe care scrie „van Gogh movers”, un băiat care se numeşte Theodore, dar prietenii îi spun Theo – dar şi un omagiu adus cinema-ului, acel cinema cald, sincer, inteligent.
Iar tocmai asta e plăcerea pe care ţi-o lasă “Interview”-ul lui Buscemi: că ai văzut un film inteligent, de la care ai ieşit simţind că încă se mai poate face Cinema. De văzut şi re-văzut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu