Artă şi viciu - Coffe and Cigarettes

Am revăzut deliciosul "Coffe and Cigarettes"....ca să nu mă repet postez aici un articol scris pentru Mayra.

Introduc umil şi cu mare bucurie pe unul dintre cei mai “altfel” regizori pe care lumea cinematografică ni i-a dat: Jim Jarmusch. Demonstrat în fiecare caz e următorul fapt: filmul independent e oarecum sinonim cu film “de calitate”. Iar Jim Jarmusch face doar filme independente. Pornind cu experimentalul “Permanent Vacation”(1980), făcându-ne cunoştinţă cu un artist complet cum e Tom Waits (despre el într-un articol viitor) prin filmul “Down by law” (1986) şi trecând prin genialul “Ghost Dog: The way of the samurai” (1999) – Jim Jarmusch reuşeşte încă o partitură savuroasă prin “Coffe and cigarettes”.

Compoziţia filmului e extrem de simplă: 11 “şuete” cotidiene, toate având ca numitor comun cafeaua şi ţigările. Cu o mizanscenă la fel de simplă – baruri, cluburi, încăperi pline de fum – Jarmusch te provoacă la un soi de voyeurism dialectic: descoperi că adevărul şi frumuseţea vieţii stau în discuţii interminabile, toate “stropite” cu puţin viciu. Iar particularitatea gesticii ce însoţeşte aceste “minunăţii” e surprinsă excelent de camera regizorului.

Practic în film nu se întâmplă nimic semnificativ….nu are acţiunea cu care cinema-ul ne-a obişnuit. E o ciocnire de roluri de compoziţie şi improvizaţie cu actori la fel de atipici precum e filmul: Iggy Pop, Tom Waits, RZA (Wu-tang-clan), Jack şi Meg White (The white stripes) etc. care stau alături de actori de primă mână: Bill Murray, Steve Coogan, Alfred Molina sau Roberto Benigni. Conversaţiile frizează absurdul (acel absurd care îţi relevă tainele universului întâlnit şi în teatrul absurdului) şi parcă te smulg din scaun şi te scutură violent, ca mai apoi să te arunce într-o plăcere şi o linişte totală. Ritualul cafelei e surprins până în cel mai mic detaliu de Jarmusch (tremuratul mâinii, cafeaua vărsată în farfurie, dozajul de zahăr etc.) – însă ce e minunat e că, de fapt, filmul e despre tine şi inevitabil te regăseşti în amalgamul de gesturi de pe ecran.

Jarmusch transformă şi dă valenţe filosofice acelui fapt aparent banal – băutul cafelei. Interdependenţa minunată dintre cafea şi ţigări (una o condiţionează pe cealaltă) – generează acel lucru care ne fiinţează în totalitate – conversaţia. Iar imortalizarea ei pe peliculă nu face altceva decât să-i dea statutul de adevăr ultim, devenind astfel nemuritor. Filmat în totalitate în alb-negru, “Coffe and cigarettes” te lasă să intuieşti la nivel senzitiv culoarea. Te provoacă imaginativ şi intelectual (lăsând totuşi destul spaţiu banalităţii) astfel că, în momentul în care filmul s-a terminat, te vei simţi împlinit şi vei vrea să bei o cafea alături de cineva. Sper că la finalul filmului să exclamaţi cu un zâmbet tâmp pe faţă acea replică de la începutul filmului – “Strange to meet you!”