Au trecut şi "sărbătorelele" astea!!!

După fiecare „perioadă sărbătoricească” , două, trei zile se aşterne peste România liniştea (nu spun lume să nu fiu ipocrit – nu ştiu cum se „întâmplă” prin lume). Şi nu e vorba de liniştea aceea pufoasă, aproape palpabilă, care te încântă...ci de o linişte apăsătoare...hai s-o zic aşa – apocaliptică. Străzile parcă au fost măturate de o boală ciudată, ca într-un horror marca Hollywood...iar puţinii oameni care bântuie pe străzi par nişte zombie ambulanţi, umpluţi de friptură, sarmale şi alcool...căci, nu-i aşa, după ce v-aţi făcut de „petrecanie”, le-aţi făcut de petrecanie şi maţelor voastre....

Se pare că termenul „sărbătoare” şi-a găsit termenul pereche....şi acela e: „exces”....însă nu unul tipic...ci, în accepţiunea „sărbătoricească” a acestui termen, e cam aşa: exces în – mâncare, alcool, shopping, urări tâmpe şi predefinite, simularea fericirii, Ştefan Hruşcă, somn, telefoane, sms-uri, bani cheltuiţi, destinaţii, kilometrii „bătuţi”, patetism...şi lista poate continua....

Modus operandi e următorul: se începe, de obicei, cu câteva săptămâni înainte de a ne bate la uşă sărbătorile, cu întrebările – „Ce faci de Crăciun?” şi „Ce faci de rev”(alint doar pentru iniţiaţi). Dacă răspunsul nu e adecvat, adicătelea dacă buzele rostesc decrepitul „stau acasă” încep patetismele: „cum aşa?” sau „singur?” sau, preferatul meu „Off, îmi pare rău!”. Apoi fast forward înaintea sărbătorilor. Se îmbracă motivul, ergo Crăciunul (aştept un alint şi pentru numele ăsta – „Crăci” oare?), „Rev”-ul sau Paştele, şi se merge la băut în funcţie de el. Mâncarea e pregătită cu o zi înainte, dar neatinsă, să nu ne lăfăim în păcatul de a mânca înainte de a se da startul – oare lăcomia nu e tot unul din cele zece păcate capitale? Poate mă înşel! Astfel ne aruncăm cu surle şi trâmbiţe, bucurându-ne, chiar dacă nu avem motive reale. Termenul nou-născut ar putea fi: „Bucuria conjuncturală”. Şi astfel ieşi din existenţa mediocră, îmbătându-te cu iluzia „bucuriei conjuncturale”.

Într-un excelent contraeditorial din „Caţavencu”, Ioan T. Morar observa: „E ca şi cum Isus s-ar fi născut ca să putem pleca, în zilele libere, la shopping în Dubai sau la schi în Austria. Nu zic, Doamne fereşte, că asta n-ar fi ceva bun. Dar uităm sămânţa spirituală, profundă, care ţine de ritual, de evenimentul fondator, al Naşterii Domnului, pe care-l lăsăm într-o debara a vieţii noastre. Ne mai emoţionăm, în seara de Ajun, când deschidem cadourile. Dacă mai avem răbdare până atunci şi nu cumva mergem împreună, cu cei dragi, la cumpărături, în templele cele noi, mall-urile. […] Tot mai mulţi se-nghesuie la petrecere. Tot mai puţini rămân, într-o odăiţă ferită, departe de vuietul vremii, la sărbătoare. A învins petrecerea!”..... Noroi, beţie, vomă, sticle sparte...Mazeltov!!

Pentru început de an...urarea-mi preferată(şi predefinită): Să aveţi un an aşa cum îl meritaţi!